Rece nu este afară, dar în suflet...

Nu se compară frigul de afară cu frigul din suflet. Nu se compară răceala din jur cu starea când inima îți îngheață și nu vrei altceva decât să uiți totul. E groaznic să te simți singură. E greu să știi că nimic nu mai e la fel. Atunci lucrurile par imposibile, până și să mergi sau să mănânci e lipsit de sens. Nu vor înțelege asta decât cei care au trăit o iluzie, cei care și-au oferit sufletul omului drag și au fost trădați. Alții vor spune că e o prostie și alții vor încuviința tăcuți din cap, vrând să spună: “și eu am trecut prin asta”.
Au dreptate cei care zic că nu are rost. Corect, nu ai pentru ce să suferi și nu ai de ce să uiți de tine de dragul cuiva. Uneori însă nu noi controlăm emoțiile. Vrem să uităm, vrem să nu mai plângem, vrem fericire și o dragoste reciprocă, dar realitatea e alta. Amintirile ne poartă acolo unde odată iubeam și emoția asta ne leagă de oameni care nu merită dragostea noastră. Dar e nevoie de timp pentru a ne da seama. E nevoie de altă dragoste pentru a ști că prima nu a contat.
E frig în suflet când suntem singuri și-am vrea căldura unei îmbrățișări. E frig în suflet când ne este dor. E frig când știm că nu mai are rost. E frig când tăcerea e apăsătoare. Chiar și dacă e o stare temporară, o trăim cu toată ființa noastră. Sperăm că într-o zi va fi bine. Că vom găsi sufletul nostru pereche. Că vom fi fericiți. Până la urmă așa și se întâmplă. Indiferent cât de rece și greu nu ți-ar fi acum, să știi că vine și timpul când cineva te va îmbrățișa strâns și vei uita tot ce a fost până la el.

Uneori ne acoperim cu plapuma și tot ne este frig, pentru că rece nu este afară, dar în suflet.