Timpul... spre moarte

Dacă spaţiul este elementul existenţei unor oameni cu o dinamică cel mai adesea excesivă, prea puţin preocupaţi de ascensiunea socială dar avizi de a cuceri suflete, timpul este eu adevărat generator de drame. Tot ce se întâmplă, bun sau rău, se află sub aripa lui mereu mişcătoare... Timpul încremenit în anumite momente ale existenţei se fixează în amintiri, de care nu se poate dezlipi.
Clipa... chiar şi ea produce deznădejdi: ''Clipa în care trebuie închis telefonul! Niciodată nu ne vom despărţi perfect buni prieteni din pricina acelei clipe.''
De acum timpul de află sub ''imanenţa morţii'' tot mai terifiant consumată în corespondenţa sa cu câţiva prieteni. Ce trebuie să se întâmple se întâmplă, nisipul din clepsidra de aur se termină.