Carpe diem!

„carpe diem, quam minimum credula postero”

Visele reprezintă, cel puţin pentru mine multe lucruri, idei. Sunt gândurile care ne trimit în viitor, oglindirea emoţiilor, dorinţelor ascunse, problemele care ne tulbură deseori liniştea, nopţile, speranţele unei lumi ideale şi multe alte răspunsuri... Dar, mai presus de toate, sunt modul de a evada din abisul sufocant al realităţii, desprinderea de atmosfera năucitoare a greutăţilor zi de zi. Prin ele putem înota în aer, răcindu-ne prin foc, arzând prin apă şi putem da culoare universului cu un sărut şi o strălucire în ochi. Sunt pasiunile imposibile, însumate în câteva ore de euforie. Recent, mi-am dat seama că unele dintre ele sunt menite să rămână doar în stadiul de vise şi că orice am face împotriva destinului care nu le vrea împlinite, e superfluu. Bineînţeles, există conceptul de ambiţie, însă prea puţini îl folosesc. Câţi dintre noi luptăm cu adevărat pentru ceea ce ne dorim? Iar pe zi ce trece, îmi dau seama ca lumea în care trăim devine tot mai superficială, exact ca şi gândurile oamenilor. Poate dorinţa de a poseda o ambiţie devine chiar ea însăşi o ambiţie...

Scent of a woman

Lipsa singurătăţii îmi provoacă o adâncă tristeţe. Într-un final, am găsit răspunsul la întrebarea mea, după plimbarea în prima ninsoare. Mă oboseşte faptul că oamenii atât de captivaţi de efemeritate, întotdeauna îmi creează un sentiment de respingere. Dar cum rămâne cu idealul? Cum este omul ideal în viziunea mea? Înţelept, puternic, desprins de lumea în care trăim,dar totuşi lucid. Unii mă consideră destul de greu de abordat, alţii mă consideră numai o luptă, uşor de câştigat, dar când descoperă contrariul, afirmă faptul că i-am dezamăgit.

Nu sunt o luptă, sunt un întreg război, pe care nimeni vreodată nu l-a câştigat.