Astăzi vreau să mă ascund între coperţile îngălbenite de timp ale unei cărţi de poveşti. Cartea mea veche de poveşti. Universul copilăriei mele. Locul în care am visat, în care am sperat, locul în care mi-am imaginat, în care am plâns de bucurie sau de tristeţe. Locul în care mi-am închipuit cum e iubirea, locul în care am învăţat noţiunea de bine şi de rău şi cum să le deosebesc.
Astăzi vreau să evadez din lumea adulţilor şi să mă simt iarăşi copil. Să mă simt lipsită de griji şi de poveri, să mă simt uşoară ca un fulg şi senină ca o zi toridă de vară. Să pot simţi inocenţa prin toţi porii. Să nu cunosc durerea unei pierderi. Să nu ştiu cum e să îţi culegi bucăţi din propria inimă de pe jos şi să nu ştiu cum să le reasamblez. Să nu ştiu cum e să te pierzi pe tine şi cum să nu te mai recunoşti atunci când te regăseşti.
Astăzi vreau să las deoparte toate gândurile care mă frământau până mai ieri şi să mă mai simt pentru câteva clipe copil. Să stau o zi întreagă fără să îmi pese de nimic. Fără să mă simt tristă, sau îngrijorată, sau pierdută.
Astăzi alerg cu paşi mari către braţele părinţilor mei ca să mă simt mai “acasă”. Să mă simt în siguranţă. Să simt că nimeni şi nimic nu îmi poate face rău. Să simt căldură şi iubire. Să mă simt cel mai frumos copil.
Astăzi zâmbesc şi mă simt ca un copil. Dulce, inocent, neştiutor. Sunt din nou copilul fericit de altădată, copilul care nu a avut totul de-a gata, dar care s-a simţit bine cu ce a avut. Copilul cu cele mai frumoase amintiri, cu cele mai frumoase vise. Copilul plin de energie, care zâmbeşte neîncetat.
Astăzi, ca în multe alte zile din viaţa mea mă simt iarăşi copil. Sunt un copil mare care a ieşit dintre coperţile cărţii de poveşti şi s-a lovit de viaţă. Care a fost învins şi a învis. Care a iubit şi a pierdut. Care îşi iubeşte viaţa cu toate lipsurile şi imperfecţiunile ei.
Postări
