Unii nu sunt capabili să înţeleagă că dacă te înstrăinezi de ei, ai un motiv. Şi, în loc să caute adevăratul motiv pentru care te-ai înstrăinat, îşi închipuie tot felul de lucruri, victimizându-se, simţindu-se nedreptăţiţi şi acuzându-te că nu ai fost capabil să le fii prieten, că te-ai schimbat, că nu eşti omul care păreai a fi...
Azi voi vorbi despre cei de care m-am înstrăinat doar pentru că au ales să rămână prieteni cu oameni care mă duşmănesc şi care s-au purtat cu mine altfel decât am meritat.
Bineînţeles că niciun om nu este dator să îmi rămână alături. Nu am forţat alegerile nimănui, mi-am dorit ca oamenii să îmi rămână alături doar din convingeri proprii. Nu am încercat să-mi „cumpăr“ prieteni cu false valori, mi-am asumat tot ceea ce însemn, cu bune şi cu rele.
Am vorbit deschis depre nedreptăţile care mi s-au făcut, fără a umbla cu intrigi ticăloase, fără a încerca să stric imaginea celor care mi-au făcut rău. Fără exagerări inutile şi fără victimizări. Fără intenţia de a distruge relaţiile dintre prietenii mei şi cei care nu îmi mai sunt prieteni. Am expus doar faptele, pe care le-am putut dovedi întotdeauna.
Prietenii trebuie să fie sinceri, nu?
După ce am arătat cum s-au purtat unii cu mine, au fost prieteni care au ales să fie neutri (spun ei), de fapt, au ales să rămână alături de ambele părţi: şi cu mine şi cu cei care mi-au făcut rău. Eu refuz să accept asta. Ori alături de mine, ori alături de celălalt. Ştiu, nu am dreptul să condiţionez, dar am dreptul să aleg.
Eu nu pot concepe să fiu prietenă cu un om care i-a făcut rău unui prieten de-al meu. Nu pot fi prietenă cu un om care are un caracter îndoielnic, în care nu pot avea încredere. Aşa gândesc eu. Între cel bun şi cel rău (dovedit prin faptele lui, desigur), îl aleg mereu pe cel bun, chiar dacă cel rău nu mi-a făcut mie, personal, niciun rău (încă). Asta e doar o chestiune de timp… fiindcă mi s-a dovedit de multe ori că aceia care fac rău cuiva, vor face oricui. Cine nu are caracter îşi va arăta adevărata faţă de îndată ce un om anume nu-i mai este util în atingerea scopurilor proprii.
Eu îmi iubesc prietenii. Nu pot relaţiona fără iubire. Iar dacă iubesc un om, nu pot fi indiferentă la nedreptăţile care i se fac, nu pot ignora faptul că i se face rău şi nu îi mai pot privi cu ochi buni pe cei care nu s-au purtat corect cu el. Aşa sunt eu.
Şi atunci, mă întreb: de ce prietenii mei ar alege să rămână alături de oameni care mi-au făcut rău?
De ce, în ciuda dovezilor pe care le aduc, ei sunt indiferenţi la mitocănia cu care am fost tratată de către prietenii comuni și tolerează caracterle lor mizerabile? Răspunsul? Pentru că sunt indiferenţi la suferinţa mea, fiindcă nu îmi respectă drepturile şi nu mă preţuiesc. De iubire nici nu mai spun… nu îndrăznesc să o invoc în cazurile acestea…
Nu cred în oameni care fac compromisuri de dragul aparenţelor. Nu cred în oameni care nu au verticalitate şi care nu sunt asertivi. Nu cred în oameni care admit nedreptăţi şi caractere infecte. Nu cred în prietenia şi nici în iubirea celor nepăsători la nedreptăţile care mi se fac. Nu cred în prietenii care nu au la bază principii morale sănătoase, reciprocitate şi încredere. Iar fără încredere eu nu pot relaţiona.
Cred cu adevărat că oamenii care se adună se aseamănă. Acesta este motivul pentru care mă înstrăinez de cei care se adună cu oameni care mă duşmănesc, care m-au nedreptăţit, care au caractere urâte.
Am pretenţia de la prietenii mei să mă cunoască. Să ştie ce fel de om sunt, ce calităţi şi ce defecte am. Să nu se îndoiască atunci când le expun nişte fapte şi să nu mă acuze de intenţii mârşave şi de dorinţa de a le strica relaţii de prietenie. Mi se pare degradant să strici relaţiile oamenilor, dar asta nu înseamnă că voi face compromisuri şi că voi ascunde fapte care m-au nedreptăţit. Detest ipocrizia şi prefăcătoria. Oamenii pot alege de partea cui doresc să fie, în funcţie de valorile şi principiile lor.
Am ajuns să fiu detestată de cei cu care am încheiat relaţii de prietenie, iar ei, incapabili să se privească obiectiv, se victimizează şi aruncă vina asupra mea... Singura mea vină este că am ales să mă protejez de dezamăgiri și că nu mă irosesc și nu mă iluzionez cu prietenii închipuite.
Dacă eu am renunţat la anumiţi oameni, nu a fost pentru că sunt rea, rece şi renunţ uşor la prieteni, nici pentru că nu ştiu să tolerez, să iert şi să dau încă o şansă celor care mi-au greşit; nici pentru că mă cred perfectă (fiindcă nu sunt), ci pentru că nu pot relaţiona cu oameni cu care nu am în comun aceleaşi principii morale şi aceleaşi valori.
Acesta este răspunsul meu pentru toţi cei care se întreabă de ce m-am înstrăinat de ei…
Îmi pare rău, nu pot să cred în voi… Nu pot să cred în prietenia voastră închipuită, nici în sinceritatea voastră şi nici în intenţiile voastre bune, cât timp vă asociaţi cu oameni care mă duşmănesc, care mi-au făcut rău şi care au caractere îndoielnice…
Cine se adună se aseamănă. Indubitabil.
Unii nu sunt capabili să înţeleagă că dacă te înstrăinezi de
ei, ai un motiv. Şi, în loc să caute adevăratul motiv pentru care te-ai
înstrăinat, îşi închipuie tot felul de lucruri, victimizându-se, simţindu-se
nedreptăţiţi şi acuzându-te că nu ai fost capabil să le fii prieten, că te-ai
schimbat, că nu eşti omul care păreai a fi...
Azi voi vorbi despre cei de care m-am înstrăinat doar pentru
că au ales să rămână prieteni cu oameni care mă duşmănesc şi care s-au purtat
cu mine altfel decât am meritat.
Bineînţeles că niciun om nu este dator să îmi rămână
alături. Nu am forţat alegerile nimănui, mi-am dorit ca oamenii să îmi rămână
alături doar din convingeri proprii. Nu am încercat să-mi „cumpăr“ prieteni cu
false valori, mi-am asumat tot ceea ce însemn, cu bune şi cu rele.
Am vorbit deschis depre nedreptăţile care mi s-au făcut,
fără a umbla cu intrigi ticăloase, fără a încerca să stric imaginea celor care
mi-au făcut rău. Fără exagerări inutile şi fără victimizări. Fără intenţia de a
distruge relaţiile dintre prietenii mei şi cei care nu îmi mai sunt prieteni. Am
expus doar faptele, pe care le-am putut dovedi întotdeauna.
Prietenii trebuie
să fie sinceri, nu?
După ce am arătat cum s-au purtat unii cu mine, au fost prieteni care au ales să fie neutri (spun ei), de fapt,
au ales să rămână alături de ambele părţi: şi cu mine şi cu cei care mi-au
făcut rău. Eu refuz să accept asta. Ori alături de mine, ori alături de
celălalt. Ştiu, nu am dreptul să condiţionez, dar am dreptul să aleg.
Eu nu pot concepe să fiu prietenă cu un om care i-a făcut
rău unui prieten de-al meu. Nu pot fi prietenă cu un om care are un caracter
îndoielnic, în care nu pot avea încredere. Aşa gândesc eu. Între cel bun şi cel
rău (dovedit prin faptele lui, desigur), îl aleg mereu pe cel bun, chiar dacă
cel rău nu mi-a făcut mie, personal, niciun rău (încă). Asta e doar o chestiune
de timp… fiindcă mi s-a dovedit de multe ori că aceia care fac rău cuiva, vor
face oricui. Cine nu are caracter îşi va arăta adevărata faţă de îndată ce un
om anume nu-i mai este util în atingerea scopurilor proprii.
Eu îmi iubesc prietenii. Nu pot relaţiona fără iubire. Iar
dacă iubesc un om, nu pot fi indiferentă la nedreptăţile care i se fac, nu pot
ignora faptul că i se face rău şi nu îi mai pot privi cu ochi buni pe cei care
nu s-au purtat corect cu el. Aşa sunt eu.
Şi atunci, mă întreb: de ce prietenii mei ar alege să rămână
alături de oameni care mi-au făcut rău?
De ce, în ciuda dovezilor pe care le aduc, ei sunt
indiferenţi la mitocănia cu care am fost tratată de către prietenii comuni și
tolerează caracterle lor mizerabile? Răspunsul? Pentru că sunt indiferenţi la
suferinţa mea, fiindcă nu îmi respectă drepturile şi nu mă preţuiesc. De iubire
nici nu mai spun… nu îndrăznesc să o invoc în cazurile acestea…
Nu cred în oameni care fac compromisuri de dragul
aparenţelor. Nu cred în oameni care nu au verticalitate şi care nu sunt
asertivi. Nu cred în oameni care admit nedreptăţi şi caractere infecte. Nu cred
în prietenia şi nici în iubirea celor nepăsători la nedreptăţile care mi se
fac. Nu cred în prietenii care nu au la bază principii morale sănătoase,
reciprocitate şi încredere. Iar fără încredere eu nu pot relaţiona.
Cred cu adevărat că oamenii care se adună se aseamănă.
Acesta este motivul pentru care mă înstrăinez de cei care se adună cu oameni
care mă duşmănesc, care m-au nedreptăţit, care au caractere urâte.
Am pretenţia de
la prietenii mei să mă cunoască. Să ştie ce fel de om sunt, ce calităţi
şi ce defecte am. Să nu se îndoiască atunci când le expun nişte fapte şi să nu
mă acuze de intenţii mârşave şi de dorinţa de a le strica relaţii de prietenie.
Mi se pare degradant să strici relaţiile oamenilor, dar asta nu înseamnă că voi
face compromisuri şi că voi ascunde fapte care m-au nedreptăţit. Detest
ipocrizia şi prefăcătoria. Oamenii pot alege de partea cui doresc să fie, în
funcţie de valorile şi principiile lor.
Am ajuns să fiu detestată de cei cu care am încheiat relaţii
de prietenie, iar ei, incapabili să se privească obiectiv, se victimizează şi
aruncă vina asupra mea... Singura mea vină este că am ales să mă protejez de
dezamăgiri și că nu mă irosesc și nu mă iluzionez cu prietenii închipuite.
Dacă eu am renunţat la anumiţi oameni, nu a fost pentru că
sunt rea, rece şi renunţ uşor la prieteni, nici pentru că nu ştiu să tolerez,
să iert şi să dau încă o şansă celor care mi-au greşit; nici pentru că mă cred
perfectă (fiindcă nu sunt), ci pentru că nu pot relaţiona cu oameni cu care nu
am în comun aceleaşi principii morale şi aceleaşi valori.
Acesta este răspunsul meu pentru toţi cei care se întreabă
de ce m-am înstrăinat de ei…
Îmi pare rău, nu pot să cred în voi… Nu pot să cred în
prietenia voastră închipuită, nici în sinceritatea voastră şi nici în
intenţiile voastre bune, cât timp vă asociaţi cu oameni care mă duşmănesc, care
mi-au făcut rău şi care au caractere îndoielnice…
Cine se adună se aseamănă. Indubitabil.
- See more at: http://www.irinab.com/#sthash.5Xu9zzr6.dpuf
Unii nu sunt capabili să înţeleagă că dacă te înstrăinezi de
ei, ai un motiv. Şi, în loc să caute adevăratul motiv pentru care te-ai
înstrăinat, îşi închipuie tot felul de lucruri, victimizându-se, simţindu-se
nedreptăţiţi şi acuzându-te că nu ai fost capabil să le fii prieten, că te-ai
schimbat, că nu eşti omul care păreai a fi...
Azi voi vorbi despre cei de care m-am înstrăinat doar pentru
că au ales să rămână prieteni cu oameni care mă duşmănesc şi care s-au purtat
cu mine altfel decât am meritat.
Bineînţeles că niciun om nu este dator să îmi rămână
alături. Nu am forţat alegerile nimănui, mi-am dorit ca oamenii să îmi rămână
alături doar din convingeri proprii. Nu am încercat să-mi „cumpăr“ prieteni cu
false valori, mi-am asumat tot ceea ce însemn, cu bune şi cu rele.
Am vorbit deschis depre nedreptăţile care mi s-au făcut,
fără a umbla cu intrigi ticăloase, fără a încerca să stric imaginea celor care
mi-au făcut rău. Fără exagerări inutile şi fără victimizări. Fără intenţia de a
distruge relaţiile dintre prietenii mei şi cei care nu îmi mai sunt prieteni. Am
expus doar faptele, pe care le-am putut dovedi întotdeauna.
Prietenii trebuie
să fie sinceri, nu?
După ce am arătat cum s-au purtat unii cu mine, au fost prieteni care au ales să fie neutri (spun ei), de fapt,
au ales să rămână alături de ambele părţi: şi cu mine şi cu cei care mi-au
făcut rău. Eu refuz să accept asta. Ori alături de mine, ori alături de
celălalt. Ştiu, nu am dreptul să condiţionez, dar am dreptul să aleg.
Eu nu pot concepe să fiu prietenă cu un om care i-a făcut
rău unui prieten de-al meu. Nu pot fi prietenă cu un om care are un caracter
îndoielnic, în care nu pot avea încredere. Aşa gândesc eu. Între cel bun şi cel
rău (dovedit prin faptele lui, desigur), îl aleg mereu pe cel bun, chiar dacă
cel rău nu mi-a făcut mie, personal, niciun rău (încă). Asta e doar o chestiune
de timp… fiindcă mi s-a dovedit de multe ori că aceia care fac rău cuiva, vor
face oricui. Cine nu are caracter îşi va arăta adevărata faţă de îndată ce un
om anume nu-i mai este util în atingerea scopurilor proprii.
Eu îmi iubesc prietenii. Nu pot relaţiona fără iubire. Iar
dacă iubesc un om, nu pot fi indiferentă la nedreptăţile care i se fac, nu pot
ignora faptul că i se face rău şi nu îi mai pot privi cu ochi buni pe cei care
nu s-au purtat corect cu el. Aşa sunt eu.
Şi atunci, mă întreb: de ce prietenii mei ar alege să rămână
alături de oameni care mi-au făcut rău?
De ce, în ciuda dovezilor pe care le aduc, ei sunt
indiferenţi la mitocănia cu care am fost tratată de către prietenii comuni și
tolerează caracterle lor mizerabile? Răspunsul? Pentru că sunt indiferenţi la
suferinţa mea, fiindcă nu îmi respectă drepturile şi nu mă preţuiesc. De iubire
nici nu mai spun… nu îndrăznesc să o invoc în cazurile acestea…
Nu cred în oameni care fac compromisuri de dragul
aparenţelor. Nu cred în oameni care nu au verticalitate şi care nu sunt
asertivi. Nu cred în oameni care admit nedreptăţi şi caractere infecte. Nu cred
în prietenia şi nici în iubirea celor nepăsători la nedreptăţile care mi se
fac. Nu cred în prietenii care nu au la bază principii morale sănătoase,
reciprocitate şi încredere. Iar fără încredere eu nu pot relaţiona.
Cred cu adevărat că oamenii care se adună se aseamănă.
Acesta este motivul pentru care mă înstrăinez de cei care se adună cu oameni
care mă duşmănesc, care m-au nedreptăţit, care au caractere urâte.
Am pretenţia de
la prietenii mei să mă cunoască. Să ştie ce fel de om sunt, ce calităţi
şi ce defecte am. Să nu se îndoiască atunci când le expun nişte fapte şi să nu
mă acuze de intenţii mârşave şi de dorinţa de a le strica relaţii de prietenie.
Mi se pare degradant să strici relaţiile oamenilor, dar asta nu înseamnă că voi
face compromisuri şi că voi ascunde fapte care m-au nedreptăţit. Detest
ipocrizia şi prefăcătoria. Oamenii pot alege de partea cui doresc să fie, în
funcţie de valorile şi principiile lor.
Am ajuns să fiu detestată de cei cu care am încheiat relaţii
de prietenie, iar ei, incapabili să se privească obiectiv, se victimizează şi
aruncă vina asupra mea... Singura mea vină este că am ales să mă protejez de
dezamăgiri și că nu mă irosesc și nu mă iluzionez cu prietenii închipuite.
Dacă eu am renunţat la anumiţi oameni, nu a fost pentru că
sunt rea, rece şi renunţ uşor la prieteni, nici pentru că nu ştiu să tolerez,
să iert şi să dau încă o şansă celor care mi-au greşit; nici pentru că mă cred
perfectă (fiindcă nu sunt), ci pentru că nu pot relaţiona cu oameni cu care nu
am în comun aceleaşi principii morale şi aceleaşi valori.
Acesta este răspunsul meu pentru toţi cei care se întreabă
de ce m-am înstrăinat de ei…
Îmi pare rău, nu pot să cred în voi… Nu pot să cred în
prietenia voastră închipuită, nici în sinceritatea voastră şi nici în
intenţiile voastre bune, cât timp vă asociaţi cu oameni care mă duşmănesc, care
mi-au făcut rău şi care au caractere îndoielnice…
Cine se adună se aseamănă. Indubitabil.
- See more at: http://www.irinab.com/#sthash.5Xu9zzr6.dpuf
Unii nu sunt capabili să înţeleagă că dacă te înstrăinezi de
ei, ai un motiv. Şi, în loc să caute adevăratul motiv pentru care te-ai
înstrăinat, îşi închipuie tot felul de lucruri, victimizându-se, simţindu-se
nedreptăţiţi şi acuzându-te că nu ai fost capabil să le fii prieten, că te-ai
schimbat, că nu eşti omul care păreai a fi...
Azi voi vorbi despre cei de care m-am înstrăinat doar pentru
că au ales să rămână prieteni cu oameni care mă duşmănesc şi care s-au purtat
cu mine altfel decât am meritat.
Bineînţeles că niciun om nu este dator să îmi rămână
alături. Nu am forţat alegerile nimănui, mi-am dorit ca oamenii să îmi rămână
alături doar din convingeri proprii. Nu am încercat să-mi „cumpăr“ prieteni cu
false valori, mi-am asumat tot ceea ce însemn, cu bune şi cu rele.
Am vorbit deschis depre nedreptăţile care mi s-au făcut,
fără a umbla cu intrigi ticăloase, fără a încerca să stric imaginea celor care
mi-au făcut rău. Fără exagerări inutile şi fără victimizări. Fără intenţia de a
distruge relaţiile dintre prietenii mei şi cei care nu îmi mai sunt prieteni. Am
expus doar faptele, pe care le-am putut dovedi întotdeauna.
Prietenii trebuie
să fie sinceri, nu?
După ce am arătat cum s-au purtat unii cu mine, au fost prieteni care au ales să fie neutri (spun ei), de fapt,
au ales să rămână alături de ambele părţi: şi cu mine şi cu cei care mi-au
făcut rău. Eu refuz să accept asta. Ori alături de mine, ori alături de
celălalt. Ştiu, nu am dreptul să condiţionez, dar am dreptul să aleg.
Eu nu pot concepe să fiu prietenă cu un om care i-a făcut
rău unui prieten de-al meu. Nu pot fi prietenă cu un om care are un caracter
îndoielnic, în care nu pot avea încredere. Aşa gândesc eu. Între cel bun şi cel
rău (dovedit prin faptele lui, desigur), îl aleg mereu pe cel bun, chiar dacă
cel rău nu mi-a făcut mie, personal, niciun rău (încă). Asta e doar o chestiune
de timp… fiindcă mi s-a dovedit de multe ori că aceia care fac rău cuiva, vor
face oricui. Cine nu are caracter îşi va arăta adevărata faţă de îndată ce un
om anume nu-i mai este util în atingerea scopurilor proprii.
Eu îmi iubesc prietenii. Nu pot relaţiona fără iubire. Iar
dacă iubesc un om, nu pot fi indiferentă la nedreptăţile care i se fac, nu pot
ignora faptul că i se face rău şi nu îi mai pot privi cu ochi buni pe cei care
nu s-au purtat corect cu el. Aşa sunt eu.
Şi atunci, mă întreb: de ce prietenii mei ar alege să rămână
alături de oameni care mi-au făcut rău?
De ce, în ciuda dovezilor pe care le aduc, ei sunt
indiferenţi la mitocănia cu care am fost tratată de către prietenii comuni și
tolerează caracterle lor mizerabile? Răspunsul? Pentru că sunt indiferenţi la
suferinţa mea, fiindcă nu îmi respectă drepturile şi nu mă preţuiesc. De iubire
nici nu mai spun… nu îndrăznesc să o invoc în cazurile acestea…
Nu cred în oameni care fac compromisuri de dragul
aparenţelor. Nu cred în oameni care nu au verticalitate şi care nu sunt
asertivi. Nu cred în oameni care admit nedreptăţi şi caractere infecte. Nu cred
în prietenia şi nici în iubirea celor nepăsători la nedreptăţile care mi se
fac. Nu cred în prietenii care nu au la bază principii morale sănătoase,
reciprocitate şi încredere. Iar fără încredere eu nu pot relaţiona.
Cred cu adevărat că oamenii care se adună se aseamănă.
Acesta este motivul pentru care mă înstrăinez de cei care se adună cu oameni
care mă duşmănesc, care m-au nedreptăţit, care au caractere urâte.
Am pretenţia de
la prietenii mei să mă cunoască. Să ştie ce fel de om sunt, ce calităţi
şi ce defecte am. Să nu se îndoiască atunci când le expun nişte fapte şi să nu
mă acuze de intenţii mârşave şi de dorinţa de a le strica relaţii de prietenie.
Mi se pare degradant să strici relaţiile oamenilor, dar asta nu înseamnă că voi
face compromisuri şi că voi ascunde fapte care m-au nedreptăţit. Detest
ipocrizia şi prefăcătoria. Oamenii pot alege de partea cui doresc să fie, în
funcţie de valorile şi principiile lor.
Am ajuns să fiu detestată de cei cu care am încheiat relaţii
de prietenie, iar ei, incapabili să se privească obiectiv, se victimizează şi
aruncă vina asupra mea... Singura mea vină este că am ales să mă protejez de
dezamăgiri și că nu mă irosesc și nu mă iluzionez cu prietenii închipuite.
Dacă eu am renunţat la anumiţi oameni, nu a fost pentru că
sunt rea, rece şi renunţ uşor la prieteni, nici pentru că nu ştiu să tolerez,
să iert şi să dau încă o şansă celor care mi-au greşit; nici pentru că mă cred
perfectă (fiindcă nu sunt), ci pentru că nu pot relaţiona cu oameni cu care nu
am în comun aceleaşi principii morale şi aceleaşi valori.
Acesta este răspunsul meu pentru toţi cei care se întreabă
de ce m-am înstrăinat de ei…
Îmi pare rău, nu pot să cred în voi… Nu pot să cred în
prietenia voastră închipuită, nici în sinceritatea voastră şi nici în
intenţiile voastre bune, cât timp vă asociaţi cu oameni care mă duşmănesc, care
mi-au făcut rău şi care au caractere îndoielnice…
Cine se adună se aseamănă. Indubitabil.
- See more at: http://www.irinab.com/#sthash.5Xu9zzr6.dpuf
kUnii nu sunt capabili să înţeleagă că dacă te înstrăinezi de
ei, ai un motiv. Şi, în loc să caute adevăratul motiv pentru care te-ai
înstrăinat, îşi închipuie tot felul de lucruri, victimizându-se, simţindu-se
nedreptăţiţi şi acuzându-te că nu ai fost capabil să le fii prieten, că te-ai
schimbat, că nu eşti omul care păreai a fi...
Azi voi vorbi despre cei de care m-am înstrăinat doar pentru
că au ales să rămână prieteni cu oameni care mă duşmănesc şi care s-au purtat
cu mine altfel decât am meritat.
Bineînţeles că niciun om nu este dator să îmi rămână
alături. Nu am forţat alegerile nimănui, mi-am dorit ca oamenii să îmi rămână
alături doar din convingeri proprii. Nu am încercat să-mi „cumpăr“ prieteni cu
false valori, mi-am asumat tot ceea ce însemn, cu bune şi cu rele.
Am vorbit deschis depre nedreptăţile care mi s-au făcut,
fără a umbla cu intrigi ticăloase, fără a încerca să stric imaginea celor care
mi-au făcut rău. Fără exagerări inutile şi fără victimizări. Fără intenţia de a
distruge relaţiile dintre prietenii mei şi cei care nu îmi mai sunt prieteni. Am
expus doar faptele, pe care le-am putut dovedi întotdeauna.
Prietenii trebuie
să fie sinceri, nu?
După ce am arătat cum s-au purtat unii cu mine, au fost prieteni care au ales să fie neutri (spun ei), de fapt,
au ales să rămână alături de ambele părţi: şi cu mine şi cu cei care mi-au
făcut rău. Eu refuz să accept asta. Ori alături de mine, ori alături de
celălalt. Ştiu, nu am dreptul să condiţionez, dar am dreptul să aleg.
Eu nu pot concepe să fiu prietenă cu un om care i-a făcut
rău unui prieten de-al meu. Nu pot fi prietenă cu un om care are un caracter
îndoielnic, în care nu pot avea încredere. Aşa gândesc eu. Între cel bun şi cel
rău (dovedit prin faptele lui, desigur), îl aleg mereu pe cel bun, chiar dacă
cel rău nu mi-a făcut mie, personal, niciun rău (încă). Asta e doar o chestiune
de timp… fiindcă mi s-a dovedit de multe ori că aceia care fac rău cuiva, vor
face oricui. Cine nu are caracter îşi va arăta adevărata faţă de îndată ce un
om anume nu-i mai este util în atingerea scopurilor proprii.
Eu îmi iubesc prietenii. Nu pot relaţiona fără iubire. Iar
dacă iubesc un om, nu pot fi indiferentă la nedreptăţile care i se fac, nu pot
ignora faptul că i se face rău şi nu îi mai pot privi cu ochi buni pe cei care
nu s-au purtat corect cu el. Aşa sunt eu.
Şi atunci, mă întreb: de ce prietenii mei ar alege să rămână
alături de oameni care mi-au făcut rău?
De ce, în ciuda dovezilor pe care le aduc, ei sunt
indiferenţi la mitocănia cu care am fost tratată de către prietenii comuni și
tolerează caracterle lor mizerabile? Răspunsul? Pentru că sunt indiferenţi la
suferinţa mea, fiindcă nu îmi respectă drepturile şi nu mă preţuiesc. De iubire
nici nu mai spun… nu îndrăznesc să o invoc în cazurile acestea…
Nu cred în oameni care fac compromisuri de dragul
aparenţelor. Nu cred în oameni care nu au verticalitate şi care nu sunt
asertivi. Nu cred în oameni care admit nedreptăţi şi caractere infecte. Nu cred
în prietenia şi nici în iubirea celor nepăsători la nedreptăţile care mi se
fac. Nu cred în prietenii care nu au la bază principii morale sănătoase,
reciprocitate şi încredere. Iar fără încredere eu nu pot relaţiona.
Cred cu adevărat că oamenii care se adună se aseamănă.
Acesta este motivul pentru care mă înstrăinez de cei care se adună cu oameni
care mă duşmănesc, care m-au nedreptăţit, care au caractere urâte.
Am pretenţia de
la prietenii mei să mă cunoască. Să ştie ce fel de om sunt, ce calităţi
şi ce defecte am. Să nu se îndoiască atunci când le expun nişte fapte şi să nu
mă acuze de intenţii mârşave şi de dorinţa de a le strica relaţii de prietenie.
Mi se pare degradant să strici relaţiile oamenilor, dar asta nu înseamnă că voi
face compromisuri şi că voi ascunde fapte care m-au nedreptăţit. Detest
ipocrizia şi prefăcătoria. Oamenii pot alege de partea cui doresc să fie, în
funcţie de valorile şi principiile lor.
Am ajuns să fiu detestată de cei cu care am încheiat relaţii
de prietenie, iar ei, incapabili să se privească obiectiv, se victimizează şi
aruncă vina asupra mea... Singura mea vină este că am ales să mă protejez de
dezamăgiri și că nu mă irosesc și nu mă iluzionez cu prietenii închipuite.
Dacă eu am renunţat la anumiţi oameni, nu a fost pentru că
sunt rea, rece şi renunţ uşor la prieteni, nici pentru că nu ştiu să tolerez,
să iert şi să dau încă o şansă celor care mi-au greşit; nici pentru că mă cred
perfectă (fiindcă nu sunt), ci pentru că nu pot relaţiona cu oameni cu care nu
am în comun aceleaşi principii morale şi aceleaşi valori.
Acesta este răspunsul meu pentru toţi cei care se întreabă
de ce m-am înstrăinat de ei…
Îmi pare rău, nu pot să cred în voi… Nu pot să cred în
prietenia voastră închipuită, nici în sinceritatea voastră şi nici în
intenţiile voastre bune, cât timp vă asociaţi cu oameni care mă duşmănesc, care
mi-au făcut rău şi care au caractere îndoielnice…
Cine se adună se aseamănă. Indubitabil.
- See more at: http://www.irinab.com/#sthash.5Xu9zzr6.dpuf
Unii nu sunt capabili să înţeleagă că dacă te înstrăinezi de
ei, ai un motiv. Şi, în loc să caute adevăratul motiv pentru care te-ai
înstrăinat, îşi închipuie tot felul de lucruri, victimizându-se, simţindu-se
nedreptăţiţi şi acuzându-te că nu ai fost capabil să le fii prieten, că te-ai
schimbat, că nu eşti omul care păreai a fi...
Azi voi vorbi despre cei de care m-am înstrăinat doar pentru
că au ales să rămână prieteni cu oameni care mă duşmănesc şi care s-au purtat
cu mine altfel decât am meritat.
Bineînţeles că niciun om nu este dator să îmi rămână
alături. Nu am forţat alegerile nimănui, mi-am dorit ca oamenii să îmi rămână
alături doar din convingeri proprii. Nu am încercat să-mi „cumpăr“ prieteni cu
false valori, mi-am asumat tot ceea ce însemn, cu bune şi cu rele.
Am vorbit deschis depre nedreptăţile care mi s-au făcut,
fără a umbla cu intrigi ticăloase, fără a încerca să stric imaginea celor care
mi-au făcut rău. Fără exagerări inutile şi fără victimizări. Fără intenţia de a
distruge relaţiile dintre prietenii mei şi cei care nu îmi mai sunt prieteni. Am
expus doar faptele, pe care le-am putut dovedi întotdeauna.
Prietenii trebuie
să fie sinceri, nu?
După ce am arătat cum s-au purtat unii cu mine, au fost prieteni care au ales să fie neutri (spun ei), de fapt,
au ales să rămână alături de ambele părţi: şi cu mine şi cu cei care mi-au
făcut rău. Eu refuz să accept asta. Ori alături de mine, ori alături de
celălalt. Ştiu, nu am dreptul să condiţionez, dar am dreptul să aleg.
Eu nu pot concepe să fiu prietenă cu un om care i-a făcut
rău unui prieten de-al meu. Nu pot fi prietenă cu un om care are un caracter
îndoielnic, în care nu pot avea încredere. Aşa gândesc eu. Între cel bun şi cel
rău (dovedit prin faptele lui, desigur), îl aleg mereu pe cel bun, chiar dacă
cel rău nu mi-a făcut mie, personal, niciun rău (încă). Asta e doar o chestiune
de timp… fiindcă mi s-a dovedit de multe ori că aceia care fac rău cuiva, vor
face oricui. Cine nu are caracter îşi va arăta adevărata faţă de îndată ce un
om anume nu-i mai este util în atingerea scopurilor proprii.
Eu îmi iubesc prietenii. Nu pot relaţiona fără iubire. Iar
dacă iubesc un om, nu pot fi indiferentă la nedreptăţile care i se fac, nu pot
ignora faptul că i se face rău şi nu îi mai pot privi cu ochi buni pe cei care
nu s-au purtat corect cu el. Aşa sunt eu.
Şi atunci, mă întreb: de ce prietenii mei ar alege să rămână
alături de oameni care mi-au făcut rău?
De ce, în ciuda dovezilor pe care le aduc, ei sunt
indiferenţi la mitocănia cu care am fost tratată de către prietenii comuni și
tolerează caracterle lor mizerabile? Răspunsul? Pentru că sunt indiferenţi la
suferinţa mea, fiindcă nu îmi respectă drepturile şi nu mă preţuiesc. De iubire
nici nu mai spun… nu îndrăznesc să o invoc în cazurile acestea…
Nu cred în oameni care fac compromisuri de dragul
aparenţelor. Nu cred în oameni care nu au verticalitate şi care nu sunt
asertivi. Nu cred în oameni care admit nedreptăţi şi caractere infecte. Nu cred
în prietenia şi nici în iubirea celor nepăsători la nedreptăţile care mi se
fac. Nu cred în prietenii care nu au la bază principii morale sănătoase,
reciprocitate şi încredere. Iar fără încredere eu nu pot relaţiona.
Cred cu adevărat că oamenii care se adună se aseamănă.
Acesta este motivul pentru care mă înstrăinez de cei care se adună cu oameni
care mă duşmănesc, care m-au nedreptăţit, care au caractere urâte.
Am pretenţia de
la prietenii mei să mă cunoască. Să ştie ce fel de om sunt, ce calităţi
şi ce defecte am. Să nu se îndoiască atunci când le expun nişte fapte şi să nu
mă acuze de intenţii mârşave şi de dorinţa de a le strica relaţii de prietenie.
Mi se pare degradant să strici relaţiile oamenilor, dar asta nu înseamnă că voi
face compromisuri şi că voi ascunde fapte care m-au nedreptăţit. Detest
ipocrizia şi prefăcătoria. Oamenii pot alege de partea cui doresc să fie, în
funcţie de valorile şi principiile lor.
Am ajuns să fiu detestată de cei cu care am încheiat relaţii
de prietenie, iar ei, incapabili să se privească obiectiv, se victimizează şi
aruncă vina asupra mea... Singura mea vină este că am ales să mă protejez de
dezamăgiri și că nu mă irosesc și nu mă iluzionez cu prietenii închipuite.
Dacă eu am renunţat la anumiţi oameni, nu a fost pentru că
sunt rea, rece şi renunţ uşor la prieteni, nici pentru că nu ştiu să tolerez,
să iert şi să dau încă o şansă celor care mi-au greşit; nici pentru că mă cred
perfectă (fiindcă nu sunt), ci pentru că nu pot relaţiona cu oameni cu care nu
am în comun aceleaşi principii morale şi aceleaşi valori.
Acesta este răspunsul meu pentru toţi cei care se întreabă
de ce m-am înstrăinat de ei…
Îmi pare rău, nu pot să cred în voi… Nu pot să cred în
prietenia voastră închipuită, nici în sinceritatea voastră şi nici în
intenţiile voastre bune, cât timp vă asociaţi cu oameni care mă duşmănesc, care
mi-au făcut rău şi care au caractere îndoielnice…
Cine se adună se aseamănă. Indubitabil.
- See more at: http://www.irinab.com/#sthash.5Xu9zzr6.dpuf
Când o femeie tace ...
Postări
