joi, august 14

La răscruce de sentimente


Adesea ne regăsim pe noi înșine în fața unei răscruci de sentimente. E acel moment când inima spune “Mergi tot înainte”, iar rațiunea te strigă disperată să te oprești sau să schimbi direcția. Tânjești după lucrul interzis la care nu ai renunțat încă, din lașitate sau poate din exces de zel. Te încăpățânezi să crezi că tu poți schimba ceea ce alții nu au putut să schimbe. Și alegi să mergi înainte, urmându-ți vocea inimii.
Cu toate că drumul devine tot mai anevoios, nu te dai bătut și mai dobori câte un obstacol. Dar victoria nu are gustul dorit, iar tu nu înțelegi de ce. Situația pare într-un fel hilară, iar tu începi să te îndoiești că te afli pe drumul care trebuie. Atunci când ești în locul potrivit nu ar trebui să te simți atât de nesigur, de abătut, de… singur. Și te regăsești iarăși în fața unei răscruci de sentimente. Pacea ta interioară a fost înlocuită de un haos, din care nu știi cum să ieși, cum să te ajuți, cum să te vindeci. Atunci realizezi că nu te-ai priceput niciodată în a lua decizii, atunci când vine vorba de sentimente. Ai fost întotdeauna tulburat și influențat de obiectele dorinței tale.
Altfel, nu te-ai regăsi atât de des în fața acelorași intersecții prăfuite și bătătorite de tristețe și de incertitudine. Iar asta înseamnă fie că inima îți da semnale greșite și că e timpul să îți asculți și rațiunea, fie că situația are nevoie de o nouă abordare.

sâmbătă, august 9

Plimbare


Palatul Mogoşoaia, locul perfect pentru o escapadă în afara Bucureştiului.

 

 Mie mi-au încântat privirea statuile de pe o poartă aflată pe domeniu, dar şi detaliile florale de pe clădiri. Popasul pe malul lacului şi plimbarea printre copacii înalţi, pe aleile frumos îngrijite, mi-au mângâiat sufletul.
Palatul este realizat într-un stil românesc renascentist (brâncovenesc) – un stil electic, ce îmbină elemente renascentiste, orientale şi baroce.
Per ansamblu, aş spune că este o arhitectură destul de simplă, dar plăcută: predomină cărămida şi decoraţiunile florale sau alte motive vegetale. Faţada care dă spre lac străjuieşte o grădină în stil italian, cu garduri vii tunse sub forma unui mic labirint, iar treptele care duc spre apă sunt păzite de doi lei de piatră. O parcelă cu flori colorate se află pe o altă latură a Palatului.

 
















Cina în doi petrecută ,,acasă"

Cei mai mulţi dintre noi asociem ideea de „seară romantică“ cu o ieşire la un restaurant scump, cu lumină slabă şi, poate, cu o vioară în fundal. Dar există ocazii când cea mai bună întâlnire este cea petrecută în propria casă.

Citeste mai mult: adevarul.ro/life-style/dragoste-si-sex/10-idei-seara-doi-petrecuta-acasa-1_50ebb00256a0a6567e50fdf3/index.html
Am gătit împreună, urmărind următorul link: 
https://www.youtube.com/watch?v=PdUhqgBozLQ

 

Blogger news

Blogroll

About