Două cuvinte. Pe unii dintre noi îi fac atât de fericiți, pe alții îi pun într-o situaţie destul de incomodă. Unii le spun cu ușurință, iar alții le ocolesc cât pot de mult până ajung din nou să se ciocnească de ele. Unii le spun târziu, atunci când simt cu adevărat, alții le folosesc cu prea mare ușurință, aruncând în stânga și în dreapta cu “Te iubesc-uri” neînsemnate. Unii le spun des până devin o rutină, iar alții nu o spun deloc, lăsând sufletul celuilalt să tânjească după ceea ce îşi doreşte să audă.
Iubirea se simte și fără prea multe cuvinte. Și totuși are nevoie de cuvinte. De aceste două cuvinte. Nu oferă niciodată certitudinea că sentimentele celuilalt sunt profunde sau sunt superficiale. A devenit mai mult un stil de viaţă, o metodă de a-l asigura pe celălalt că “Azi sentimentele mele sunt la fel ca şi înainte”, cu toate că uneori vântul schimbării poate a început deja să adie în suflet.

O mare în suflet

Nu putem vedea în fiecare an marea, dar o putem păstra în inimă pentru totdeauna!