marți, august 28

În fiecare moment poţi găsi ceva pasionant, poţi găsi ceva special.






                     Fericirea care ne inundă conştiinţa este o fericire simplă, o fericire a fiinţei, o fericire în care trebuie să ne regăsim în totalitate. Viaţa noastră este minunea simplă a naturii, o minune care ne învăluie, oferindu-ne o paletă infinită de posibilităţi. Suntem liberi să alegem calea pe care o considerăm corectă, suntem liberi chiar să refuzăm să alegem. Fericirea rezidă în această libertate absolută, în puterea pe care noi o avem.

luni, august 20

I remember... all of it.



Cred ca in viata mereu ti-e dor de cineva … fie ca e vorba de o persoana din familie … fie ca e vorba de persoana iubita … fie ca e vorba de un prieten foarte bun … sau chiar de cineva care a incetat din viata. Nu sunt momente triste, ci dimpotriva, eu ma simt relativ bine cand mi-e dor de cineva pentru ca astea sunt singurele momente cand oamenii fac lucruri din pura pasiune … fara interese la mijloc…

Strong,Independent,Noticeable,Generous,Loving,Enlightened.


It's nice when someone remembers the small details about you. Not because you keep reminding them, but because they care.

joi, august 9

Cred că sentimentele nostre se irosesc în cuvinte;toate ar trebui transformate în acțiuni care aduc rezultate.


 Definiţia lui Octavian Paler m-a atras prin felul în care se stabilesc apropierile dintre două persoane și prin simplitate.

 

Iubirea e singurul mod în care putem şterge într-o oarecare măsură egoismul natural al fiinţei noastre umane.

Scrisoare pentru tine.



Mergem tăcuți în noaptea caldă de vară, ținându-ne de mână.Te-am privit tot mai adânc și nu schițam nici un gest, nu spuneam nici o vorbă, doar te priveam. Te întorci cu spatele și faci câțiva pași în întunericul care ne învăluia și mă aștepți să vin să te prind de mână. Te prind de mână, te trag ușor spre tine și te sărut pe gatul gol. Mă simți, miroși parfumul care acum era mult mai puternic. Te iau de gât și te sărut pătimaș.


miercuri, august 8

Octavian Paler - Avem timp

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,
sa-i judecam pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reînventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm dupa-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta - murim.
Am învățat unele lucruri în viață pe care vi le împărtășesc și vouă !!
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească
tot ce poți face este să fii o persoană iubită.
Restul ... depinde de ceilalți.
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie
altora s-ar putea să nu le pese.
Am învățat că durează ani să câștigi încredere
și că doar în câteva secunde poți să o pierzi.
Am învățat că nu contează CE ai în viață
ci PE CINE ai.
Am învățat că te descurci și ți-e de folos farmecul cca. 15 minute
după aceea, însă, ar fi bine să știi ceva.
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alții mai bine să facă
ci cu ceea ce poți tu să faci.
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.
Am învățat că oricum ai tăia
orice lucru are două fețe.
Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde
s-ar putea să fie ultima oară când ii vezi.
Am învățat că poți continua încă mult timp
după ce ai spus că nu mai poți.
Am învățat că EROI  sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
indiferent de consecințe.
Am învățat că sunt oameni care te iubesc
dar nu știu s-o arate.
Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat
dar nu am dreptul să fiu și rău.
Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță
iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată.
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu
nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul.
Am învățat că indiferent cât de bun iți este un prieten
oricum te va răni din când în când,
iar tu trebuie să-l ierți pentru asta.
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții
cateodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți.
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența personalitatea
dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii.
Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc
și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc.
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
și nu faptele sale.
Am învățat că doi oameni pot privi același lucru
și pot vedea ceva total diferit.
Am învățat că indiferent de consecințe
cei care sunt cinstiți  cu ei înșiși ajung mai departe în viață.
Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore
de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învățat ca scrisul ca și vorbitul
poate liniști durerile sufletești.
Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult
îți sunt luați prea repede ...
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.
Am învățat să iubesc
ca să pot să fiu iubit.
 

Blogger news

Blogroll

About