20 septembrie, 2008
Oraşul aglomerat de zâmbete, ce pierdute-n ploaia de toamnă, mai cad unor trecători grăbiţi. Păsările îngheţate străbat privirele deşarte, aşteptând clipa cea din urmă...
Doar un copil îi mai remarcă. Aripile lor par un gheţar, arzând, dar nu de foc...
Ploaia, ceaţa ne acoperă şi... nu mai simt pe nimeni
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
1 comentarii:
Da' chiar se potriveşte ... bine ... cu o singură excepţie! Interesant!
Trimiteți un comentariu