Every kiss, every touch, every single moment Makes me feel I`m alive

Visele te ridică, te poartă pe tărâmuri nedescoperite, dar deodată totul este distrus și revii la viața de zi cu zi... și vezi că traiesti doar din vise și că doar ele îți dau speranța de a mai trăi... îți creezi propriul univers din imaginația ta... o lume precum ți-ai dorit-o întotdeauna - Visele Te Poartă Pe Aripile Speranței"... dar câteodata visele devin niște iluzii amăgitoare ale vieții care vor fi întotdeauna de neatins.
Timpul e ireversibil. Nu-l poți schimba. Nu-l poți opri. Nu-l poți ajunge. Știu faptul că majoritatea dintre voi vor spune "trăiește-ți clipa"-Dar care clipă? Câteodată, nu poți spune, face, decide ceea ce vrei... NU pt. că nu ai vrea dar pt. că lenea este mult prea mare și deranjul prea mic... acel impuls ți-l poate da doar "CINEVA" și acel "CINEVA" ar fi CONȘTIINȚA fără de care am fi fost pierduți... și care nu ne-a lăsat niciodată la greu, dar care te face să și regreți, să suferi pt. fiecare pas pe care îl comiți inevitabil pe moment fără să gândești.
Și atunci îți dai seama mult prea târziu că timpul e valoros și nu așteaptă pe nimeni. Atunci începi să-ți reproșezi că nu ai putut face unele lucruri la momentul potrivit...

Take it easy

Și dacă ai realiza că…

Toate astea sunt simple melancolii ce nu-mi aparțin și nu-ți aparțin, dar anihileaza spiritul. Gândurile se înspăimântă de existența lor... refuză totul până la epuizare... dorința este tot mai puternică... emoțiile te cuprind, zâmbetul te copleșeste... oare nu cunosc faptul că sublimul nu se atinge, ci se simte?

Ai observa că...
Mă cuprinde amuzamentul: ideea in sine. Faptul că tu crezi că mă cunoști atât de bine.

Dar fiindcă...
Accepți doar ceea ce îți creezi ca fiind real... vei învăța cu timpul.

Așa că…
Imaginează-ți un glob de cristal greșit.

Iar tu…
“Ar trebui să știi că nimic nu contează. Viața e o mascaradă, totul se dezintegrează.”

:x

București

București... lume multă... n-am vazut nicăieri, niciodată, atâta lume pe metru pătrat... la început am crezut că e vorba doar de o cacealma(cineva se joaca de-a hologramele)... sunt chiar oameni reali.
Acum, dupa o perioada de jumătate de an, București mi se pare la fel ca oricare alt oraș, cu câteva caracteristici diferite: e zgomotos, dar are și zone destul de liniștite, e aglomerat, dar pe unele strazi te poți manifesta cum dorești, deoarece nimeni nu te aude, nimeni nu te vede. Un om normal poate trăi aici.
Am ajuns, în sfârșit, în capitală. Facultatea m-a târât aici. Și bine a făcut. Aveam nevoie de o schimbare. Un nou început, da... De acum sunt pe cont propriu, departe de părinți și de cei care îmi făceau viața ușoară. Acum lucrurile s-au mai complicat puțin, dar îmi place...faptul că mă descurc singură, îmi fac cumpărăturile, curățenie cu colegele de cameră. Și e ceva constructiv!!! Am nevoie de asta, de experiențele astea. Acum învăț să mă descurc singură.
Un nou început : FACULTATEA!!!