vineri, iunie 19

Ingineră, promoția iulie 2015!




 „Lungum iter est per praecepta, breve et efficax per exempla” (Lung este drumul urmat prin învăţătură, scurt şi eficace prin exemple).
  Am ezitat mult în ultimele clase de liceu să aleg ca studii superioare Politehnica sau Facultatea de Medicină. Într-un final, am ales calea Politehnicii- ETTI- specializarea TST (Tehnologii și sisteme de telecomunicații).

PS: Ce ţie nu-ţi place, Politehnica îţi face. 


vineri, iunie 5

Dacă am învățat ceva în ultima vreme, obligată de împrejurări, e adevărat, este faptul că sentimentul de posesiune este unul fals, efemer. Nimeni nu e cu adevărat stăpân pe lucruri, decât pe propriile sale sentimente și uneori, nici măcar pe ele.
Dacă ai ajuns undeva sus, de unde poți privi mulțimea și peisajul, nu este niciodată doar meritul tău, iar dacă astăzi ești acolo sus, în vârf, mâine cineva îți poate da brânci de la spate și te duci rostogol până jos, înapoi de unde ai început să urci. În acel moment nu ai decât două variante: să rămâi acolo, jos sau să te ridici și începi din nou să urci același munte, chiar dacă te simți obosit și înfrânt, știind cât de grea a fost urcarea prima oară.



































Ziua bunicii mele

Fericirea vine din interiorul oamenilor, desi noi asteptam sa apara din exterior. Ea este sinonima cu armonia, bunatatea si iubirea care izvorasc din suflet. Asadar, nu mai astepta ca cei din jur sa iti asigure ceea ce astepti de mult timp, ci ia atitudine si fa tu ceea ce iti doresti cel mai mult de la viata. Bucura-te mai mult de lucrurile simple din jurul tau si totul va lua o alta forma.














 

Blogger news

Blogroll

About