Nimic

Motto : „Adevărul cere sinceritate, cine e sincer spune adevărul, cine nu, nu. Confesiunea este autentică, dacă este sinceră şi comunică adevărul” Eugen Simion

În opinia mea, această aserţiune denotă o cunoaştere a comportamentelor interumane şi un punct de vedere personal.

În primul rând, un ''personaj'' poate fi foarte sincer şi cu toate acestea, confesiunea lui să pară în cele din urmă „nesinceră” pentru că este nereuşit srisă sau pentru că nu a surprins esenţialul, iar o scriere „nesinceră”, în care sinceritatea este simulată cu pricepere va părea, în consecinţă, mult mai sinceră. În concluzie, contează mai puţin sinceritatea actului, decât sinceritatea scriiturii, adică capacitatea ei de a sugera adevărul. Frumuseţea stilului vine din spontaneitatea lui, deoarece în felul acesta lectorul are impresia că autorul este sincer cu el şi îi împărtăşeşte gândurile în fluxul lor firesc, fără a le „aranja”. Aşadar, gândurile ar trebui notate aşa cum vin, spontan, în momentul când se nasc.

În al doilea rând, trebuie să nu te încrezi în literatură. Trebuie să scrii cum îţi vine sub condei, fără să cauţi cuvintele.

Forţând puţin nota, se poate susţine, că nu există un scriitor sincer şi unul mincinos, ci doar scrieri care redau sentimentul sincerităţii şi adevărului şi scrieri care, chiar bine scrise, nu reuşesc să convingă.

Motto-ul reuşeste să suprindă o parte din noi, care îşi asumă răspunderea pt. fiecare cuvânt spus...:( Uneori o minciună costă mult mai mult decât esenţa adevărului...

Din anii trecuţi ...

Motto: ''Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea.''

Încă îmi amintesc cu nostalgie toţi anii ce au trecut şi care s-au înfipt în mine ca un cuţit, dar care lasă urme adânci.
Timp de şapte ani credeam că suntem cele mai bune prietene, dar odată cu timpul totul se schimbă. În ultimul an de şcoală avea să se schimbe totul... toate ideile noastre pe care le aveam de demult de a face din luna şi stelele de pe cer cea mai minunată lume, lumea noastră de basm în care totul era posibil... toate s-au schimbat, însă eu am rămas cu speranţa că va fi ca înainte. Ne îndepărtam tot mai mult una de cealaltă. Ea se schimbase radical, îşi schimbase modul de gândire, ideile, raţionamentul... totul. Pe zi ce trecea, mă simţeam tot mai pierdută într-o lume de mister, prin gânduri incerte-mi treceau idei fără rost.
Atunci am ştiut că o parte din mine va fi pierdută pentru totdeauna într-un ocean plin de iluzii, minciuni şi ce nu vor avea de gând să învie vreodată.Nu mă gândeam nici o secundă că magia copilăriei mele care se va înfiripa în legăturile prieteniei noastre se vor şterge cu buretele din acest peisaj care reflectă realitatea... realitatea pe care nu am vrut să o văd niciodată...
Mi-aş dori să pot reînvia amintirea, dar trecutul îl las în urmă şi tot ce s-a întâmplat vreodată nu va mai fi niciodată. Acum realizez că am greşit şi o spun cu durere în suflet că au fost cei mai frumoşi ani ai copilăriei mele...
Speram, totuşi, că totul a fost un coşmar din care să mă trezesc şi să realizez că tu, prietena mea, încă eşti aici şi nu ai plecat niciodată. Consider că prietenia noastră a fost cea mai frumoasă, dar, şi o tristă experienţă asemănătoare mării care vine spre ţărm şi se retrage în larg pentru totdeauna.Îţi mulţumesc pentru toţi anii când ai fost alături de mine şi m-ai susţinut. Astfel , închei zicând: Adio amintiri! Adio copilărie!