Se afișează postările cu eticheta destinatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta destinatii. Afișați toate postările

miercuri, noiembrie 9

Momente























 Parcă prea ne ies oamenii din suflete. S-a întâmplat ceva cu noi, cu sentimentele noastre, cu sufletele noastre. Ne îndepărtăm cu prea multă uşurinţă unii de alții, ne greşim prea des sau mai degrabă, ne iertăm prea rar.
Oamenii se întorc împotriva oamenilor din atât de multe motive lipsite cu adevărat de esenţă. Şi se rănesc. Pentru că nu le pasă, pentru că au ambiţii, pentru că nu mai ţin cont de ce îi leagă cu adevărat. Se uită. Pentru că nu se acceptă aşa cum sunt, pentru că nu mai au răbdare să privească dincolo de tăcere, pentru că sunt preocupaţi cu satisfacerea propriul ego, astfel încât nevoile altora nu îi mai interesează. Încetează să se mai iubească, să se mai respecte, să mai fie unul pentru altul, pentru că nu mai sunt învăţaţi să fie loiali. Se îndepărtează încet, dar sigur. Se îndepărtează de tot.
Parcă am uitat, noi toţi, să ne legăm unii de alţii sufleteşte. Poate că ăsta e motivul pentru care ne pierdem prea repede. Poate că noi suntem singurii vinovaţi şi trăim realitatea învinuindu-ne reciproc. Căutăm scuze în loc să găsim soluţii. Ca să nu ne mai rătăcim cu atâta ușurință. Ca să nu mai trăim atâta neputinţă.

luni, octombrie 19

Fără așteptări, fără a căuta motive sau urmări.













De cele mai multe ori, cele mai reușite momente din viața noastră nu se află pe nici o listă. Sunt întâmplările care se petrec spontan, pe care nu le planifici amănunțit cu nu știu cât timp înainte și care te fac fericit pe tine, într-o clipă oarecare pe care o furi timpului, pe furiș.Aproape nici un eveniment pe care l-am plănuit vreme îndelungată, până la cele mai mici detalii, nu s-a ridicat vreodată la înălțimea așteptărilor mele. Lucrurile nu au mers așa cum le-am gândit eu și așa cum îmi doream să se petreacă. În schimb, mi-am creat amintiri de neuitat cu momentele pe care le-am trăit așa cum au venit, fără să încerc să le schimb cumva cursul.Cred că fericirea noastră ne e mai la îndemână atunci când trăim momentul. Fără așteptări, fără a căuta motive sau urmări. Zilele pe care ți le amintești cu drag, până la cel mai fin detaliu, sunt cele în care deși nu s-a întâmplat ceva special pentru lume, s-a petrecut ceva special în sufletul tău, fără să faci nimic pentru asta. Timpul ți-a oferit un cadou, pe care l-ai despachetat în grabă și pe care l-ai trăit exact așa cum ți-a fost dăruit.

sâmbătă, august 9

Plimbare


Palatul Mogoşoaia, locul perfect pentru o escapadă în afara Bucureştiului.

 

 Mie mi-au încântat privirea statuile de pe o poartă aflată pe domeniu, dar şi detaliile florale de pe clădiri. Popasul pe malul lacului şi plimbarea printre copacii înalţi, pe aleile frumos îngrijite, mi-au mângâiat sufletul.
Palatul este realizat într-un stil românesc renascentist (brâncovenesc) – un stil electic, ce îmbină elemente renascentiste, orientale şi baroce.
Per ansamblu, aş spune că este o arhitectură destul de simplă, dar plăcută: predomină cărămida şi decoraţiunile florale sau alte motive vegetale. Faţada care dă spre lac străjuieşte o grădină în stil italian, cu garduri vii tunse sub forma unui mic labirint, iar treptele care duc spre apă sunt păzite de doi lei de piatră. O parcelă cu flori colorate se află pe o altă latură a Palatului.

 
















 

Blogger news

Blogroll

About