Motto : „Adevărul cere sinceritate, cine e sincer spune adevărul, cine nu, nu. Confesiunea este autentică, dacă este sinceră şi comunică adevărul” Eugen Simion
În opinia mea, această aserţiune denotă o cunoaştere a comportamentelor interumane şi un punct de vedere personal.
În primul rând, un ''personaj'' poate fi foarte sincer şi cu toate acestea, confesiunea lui să pară în cele din urmă „nesinceră” pentru că este nereuşit srisă sau pentru că nu a surprins esenţialul, iar o scriere „nesinceră”, în care sinceritatea este simulată cu pricepere va părea, în consecinţă, mult mai sinceră. În concluzie, contează mai puţin sinceritatea actului, decât sinceritatea scriiturii, adică capacitatea ei de a sugera adevărul. Frumuseţea stilului vine din spontaneitatea lui, deoarece în felul acesta lectorul are impresia că autorul este sincer cu el şi îi împărtăşeşte gândurile în fluxul lor firesc, fără a le „aranja”. Aşadar, gândurile ar trebui notate aşa cum vin, spontan, în momentul când se nasc.
În al doilea rând, trebuie să nu te încrezi în literatură. Trebuie să scrii cum îţi vine sub condei, fără să cauţi cuvintele.
Forţând puţin nota, se poate susţine, că nu există un scriitor sincer şi unul mincinos, ci doar scrieri care redau sentimentul sincerităţii şi adevărului şi scrieri care, chiar bine scrise, nu reuşesc să convingă.
Motto-ul reuşeste să suprindă o parte din noi, care îşi asumă răspunderea pt. fiecare cuvânt spus...:( Uneori o minciună costă mult mai mult decât esenţa adevărului...
Postări
