| Sentimente aşternute de Iuliana

joi, decembrie 26

vineri, decembrie 20

joi, decembrie 19

Si sunt momente cand tristetea te sufoca. Cand dezamagirea iti face noptile albe si ochii umezi.
Sunt momente cand nu stii ce e de facut, cand habar n-ai ce decizie sa iei si ce e bine pentru tine sau nu. Ce iti aduce fericire si ce te nelinisteste.
Si cat de greu e sa trebuiasca sa iti ascunzi tristetea. Cat de greu e iti ascunzi lacrimile de ochii curiosilor in fata carora trebuie sa te explici. Cat de greu e sa depasesti momentul de negura…
Mi-e sufletul nelinistit si confuz. Mi-e inima imbracata in tristete si nu am nici un tratament eficient pentru asta.
Mi-e… frig. Mi-e… frica. Mi-e… nu stiu cum.
Cum se ia o decizie importanta? In functie de ce? Cu ce – cu inima sau cu capul?
Am un nod in gat care nu ma lasa sa respir.
Mi-e greu
si… doare!

miercuri, decembrie 18

Ce a fost, ce va fi...

Am presimtit ca ceva nu e in regula. Am simtit ca ceva s-a schimbat, am stiut in sinea mea ca poate a fost ultima data, dar o vreme nu am putut, am refuzat, nu am vrut sa accept!

Si nici macar nu-mi mai amintesc…nu-mi amintesc ultimul sarut si cel mai sfasietor, oricat de adanc as sapa in cufarul cu amintiri nu-mi amintesc…Mi-as fi dorit sa fii stiut atunci ca va fi ultimul nostru contact ca sa-mi intiparesc in minte amprenta parfumului lui, sa-l adulmec profund, orbita de instincte animalice, sa-i percep mai atent atingerile pasionale, rasuflarea, soaptele, imbratisarile patimase…

Daca as fi stiut, poate m-as fi topit mereu in bratele lui ca si cum ar fi fost ultima data…Ca acum sa-mi pot aminti.

A vinedeca o inima franta in urma unei iubiri pierdute pare a fi una dintre cele mai mari provocari cu care s-ar putea confrunta cineva vreodata.
Da, si eu am trecut recent prin asta si stiu ca o despartire de obicei debuteaza printr-o faza de soc paralizant, apoi se transforma in neputinta si durere profunda. Ai impresia ca nu iti vei mai putea gasi vreodata fericirea…

Se spune ca desi de multe ori trecem prin aceleasi situatii prin care trec sau au mai trecut si alti semeni de-ai nostri, avem tendinta sa credem ca suferim cu pana la 40% mai mult decat ei. E normal sa fim subiectivi. Ceea ce trebuie sa constientizezi insa este faptul ca oamenii se despart si sufera din aceasta cauza de sute de ani, prin urmare, oricat de sfasietoare ti s-ar parea durerea, si altii au trecut prin asta si au supravietuit. Este unul din gandurile care iti ofera puterea sa rezisti, sa te zbati, sa te lupti si sa invingi sentimentele de singuratate si tristete. Fiecare om e unic si fiecare dintre noi percepem diferit orice situatie. Multi nu stiu insa cum sa priveasca dincolo de abis…

Si ce faci cand te trezesti dimineata si it iti dai seama ca persoana pe care ai considerat-o a fi jumatatea ta, sufletul tau pereche, nu mai e?

Cum sa o iei de la capat cand despartirea ti-a sorbit si ultima particula de energie si te-a lasat sa stralucesti in toata goliciunea ta, indurerat si vulnerabil?

Oricat de mult mi-as dori, nu stiu secretul. Poate ca daca l-as cunoaste, m-as transforma in cea mai puternica fiinta de pe pamant. Stiu doar ca trebuie sa privesti adanc in tine. Acolo e raspunsul, acolo e puterea. Mai stiu ca doare si ca in astfel de situatii cuvintele nu isi au rostul iar sfaturile sunt de prisos. Cu toate astea, pentru a gasi in noi forta de a merge mai departe, cautam in jur stalpi de sustinere si leacuri menite sa cicatrizeze rana adanca pe care iubirea ne-a provocat-o.

Si pentru ca stiu ca iti cauti alinarea, iti prezint mai jos cateva afirmatii care cica functioneaza:

Durerea este inevitabila. Suferinta este optionala. – M. Kathleen Casey
E necesar sa inveti cat tu detii puterea de a accepta durera si de a o impiedica sa se transforme in suferinta. Unul dintre principalele motive pentru care durerea mentala se transforma in suferinta este continua rationalizare. Incearca sa spargi acest cerc vicios invatatnd sa-ti controlezi gandurile.

Pierderea dragostei nu este nici pe departe la fel de dureroasa ca rezistenta noastra de a o accepta. -Tigress Luv
Acceptarea este unul dintre pasii cei mai importanti in procesul de vindecare dupa o despartire. Asa ca este important sa inveti sa accepti ca s-a terminat, oricat de sfasiat de durere ai fi.

Cei care nu stiu sa planga din toata inima, nu stiu nici sa rada. – Golda Meir
Sentimentele negative sunt parte din viata. Doar daca esti capabil sa treci peste ele constient si inveti din ele, poti aprecia sentimentele pozitive.

Trebuie sa ierti pentru a uita si sa uiti pentru a simti din nou. – necunoscut
Nu poti merge inainte fara ca mai intai sa ierti si cel mai important, nu o poti lua de la capat fara sa te debarasezi de vechea incarcatura emotionala. Invata sa treci mai departe.

Daca iubesti cu adevarat pe cineva, lasa-l liber. Daca se va intoarce, e al tau. Daca nu, asa a fost menit sa fie. – necunoscut
E necesar ca dupa despartire sa inveti sa te detasezi, sa “eliberezi” persona pe care o iubesti. Doar asa lucrurile se pot calma si poti depasi mai usor momentul. Daca v-a fost scris sa fiti impreuna, cu siguranta universul ti-o va aduce inapoi.

Nimeni nu a zis ca e usor, nici nu poate fi, dar in timp, rana se inchide, se cicatrizeaza si nu mai doare atat de tare…

Camera lui Mos Craciun

miercuri, decembrie 11

Când o femeie...

Când o femeie zâmbește,
să te bucuri, să te mândrești cu lumina ochilor ei,
să o strângi la piept, să te simți fericit și norocos.
Când o femeie zâmbește,
înseamnă că i-ai mângâiat sufletul, ai făcut-o să zboare,
prin mici gesturi ai ajuns la sufletul ei.
Când o femeie zâmbește,
sufletul îi explodează, în ochii ei te poți scălda, îi poți cere tot ce vrei atâta timp cât o faci fericită, o respecți, o asculți și o sprijini indiferent de situație.

Când o femeie plânge,
strânge-o în brațe, amintește-i cât este de frumoasă, spune-i că nimeni și nimic nu te va face să o iubești mai puțin. Fă-o să zâmbească din nou, să uite de gândurile negre, spune-i că ai nevoie de optimismul și simplitatea ei.
Demonstrează-i că este jumătatea ta, șterge-i lacrima și nu te supăra pe ea. O femeie plânge când iubește, când îi este dor, când se simte mult prea complicată, când lucrurile merg prost sau când grijile parcă o sufocă.

N-au rost promisiunile dacă o lași singură atunci când plânge.

Când o femeie tace ...
să-ți fie frică, să stai lângă ea și să-i vorbești
pentru că altfel vocea ta va dispărea printre atâtea griji și complexe.
să o iei în brațe, să nu începi să strigi, să nu acuzi fără motive,
să nu o alungi, să o strângi la pieptul tău, să-i șoptești că orice problemă se va rezolva,
să-i mângâi fruntea și sufletul, să-i săruți buzele
și dacă îți va cere să pleci, tu să mai stai, contează atât de mult pentru ea.

Femeia te va pune la încercare, îți va spune să pleci pentru că vrea să rămâi, îți va spune că se simte singură pentru că vrea să stați împreună, îți va spune că nu poate dormi pentru că vrea să stați de vorbă. Când o femeie plânge, să o iei în brațe. Când o femeie râde, să râzi cu ea. Când o femeie tace, să ai răbdare, să o întrebi cum se simte, să nu pleci de lângă ea: atunci are MARE nevoie de tine.

Când o femeie zâmbește,
să te bucuri, să te mândrești cu lumina ochilor ei,
să o strângi la piept, să te simți fericit și norocos.
Când o femeie zâmbește,
înseamnă că i-ai mângâiat sufletul, ai făcut-o să zboare,
prin mici gesturi ai ajuns la sufletul ei.
Când o femeie zâmbește,
sufletul îi explodează, în ochii ei te poți scălda, îi poți cere tot ce vrei atâta timp cât o faci fericită, o respecți, o asculți și o sprijini indiferent de situație.

Când o femeie plânge,
strânge-o în brațe, amintește-i cât este de frumoasă, spune-i că nimeni și nimic nu te va face să o iubești mai puțin. Fă-o să zâmbească din nou, să uite de gândurile negre, spune-i că ai nevoie de optimismul și simplitatea ei.
Demonstrează-i că este jumătatea ta, șterge-i lacrima și nu te supăra pe ea. O femeie plânge când iubește, când îi este dor, când se simte mult prea complicată, când lucrurile merg prost sau când grijile parcă o sufocă.

N-au rost promisiunile dacă o lași singură atunci când plânge.

Când o femeie tace ...
să-ți fie frică, să stai lângă ea și să-i vorbești
pentru că altfel vocea ta va dispărea printre atâtea griji și complexe.
să o iei în brațe, să nu începi să strigi, să nu acuzi fără motive,
să nu o alungi, să o strângi la pieptul tău, să-i șoptești că orice problemă se va rezolva,
să-i mângâi fruntea și sufletul, să-i săruți buzele
și dacă îți va cere să pleci, tu să mai stai, contează atât de mult pentru ea.

Femeia te va pune la încercare, îți va spune să pleci pentru că vrea să rămâi, îți va spune că se simte singură pentru că vrea să stați împreună, îți va spune că nu poate dormi pentru că vrea să stați de vorbă. Când o femeie plânge, să o iei în brațe. Când o femeie râde, să râzi cu ea. Când o femeie tace, să ai răbdare, să o întrebi cum se simte, să nu pleci de lângă ea: atunci are MARE nevoie de tine.
- See more at: http://eusuntfemeie.blogspot.ro/search?updated-max=2013-10-22T20%3A22%3A00%2B02%3A00&max-results=7#sthash.X73uUNRA.dpufCând o femeie zâmbește,
să te bucuri, să te mândrești cu lumina ochilor ei,
să o strângi la piept, să te simți fericit și norocos.
Când o femeie zâmbește,
înseamnă că i-ai mângâiat sufletul, ai făcut-o să zboare,
prin mici gesturi ai ajuns la sufletul ei.
Când o femeie zâmbește,
sufletul îi explodează, în ochii ei te poți scălda, îi poți cere tot ce vrei atâta timp cât o faci fericită, o respecți, o asculți și o sprijini indiferent de situație.

Când o femeie plânge,
strânge-o în brațe, amintește-i cât este de frumoasă, spune-i că nimeni și nimic nu te va face să o iubești mai puțin. Fă-o să zâmbească din nou, să uite de gândurile negre, spune-i că ai nevoie de optimismul și simplitatea ei.
Demonstrează-i că este jumătatea ta, șterge-i lacrima și nu te supăra pe ea. O femeie plânge când iubește, când îi este dor, când se simte mult prea complicată, când lucrurile merg prost sau când grijile parcă o sufocă.

N-au rost promisiunile dacă o lași singură atunci când plânge.

Când o femeie tace ...
să-ți fie frică, să stai lângă ea și să-i vorbești
pentru că altfel vocea ta va dispărea printre atâtea griji și complexe.
să o iei în brațe, să nu începi să strigi, să nu acuzi fără motive,
să nu o alungi, să o strângi la pieptul tău, să-i șoptești că orice problemă se va rezolva,
să-i mângâi fruntea și sufletul, să-i săruți buzele
și dacă îți va cere să pleci, tu să mai stai, contează atât de mult pentru ea.

Femeia te va pune la încercare, îți va spune să pleci pentru că vrea să rămâi, îți va spune că se simte singură pentru că vrea să stați împreună, îți va spune că nu poate dormi pentru că vrea să stați de vorbă. Când o femeie plânge, să o iei în brațe. Când o femeie râde, să râzi cu ea. Când o femeie tace, să ai răbdare, să o întrebi cum se simte, să nu pleci de lângă ea: atunci are MARE nevoie de tine.

Sfat

Domnișoarelor, îndrăgostiți-vă de cei care vă respectă cu adevărat și nu vă trageți sufletul la răspundere: iubim fără motiv, din dragoste facem nebunii. Dragostea este ca un război: justifică mijloacele. Bărbatul potrivit trebuie să vă respecte, să vă înțeleagă, să aibă timp pentru a vă asculta, să aibă timp pentru o plimbare, să vă surprindă cu un trandafir într-o zi normală, să vă sărute fruntea, să vă fie iubit, prieten și frate.
Dragostea nu înseamnă perfect, înseamnă fericire.
Când iubești, te pierzi în ochii persoanei iubite

:)

Unii nu sunt capabili să înţeleagă că dacă te înstrăinezi de ei, ai un motiv. Şi, în loc să caute adevăratul motiv pentru care te-ai înstrăinat, îşi închipuie tot felul de lucruri, victimizându-se, simţindu-se nedreptăţiţi şi acuzându-te că nu ai fost capabil să le fii prieten, că te-ai schimbat, că nu eşti omul care păreai a fi...
Azi voi vorbi despre cei de care m-am înstrăinat doar pentru că au ales să rămână prieteni cu oameni care mă duşmănesc şi care s-au purtat cu mine altfel decât am meritat.
Bineînţeles că niciun om nu este dator să îmi rămână alături. Nu am forţat alegerile nimănui, mi-am dorit ca oamenii să îmi rămână alături doar din convingeri proprii. Nu am încercat să-mi „cumpăr“ prieteni cu false valori, mi-am asumat tot ceea ce însemn, cu bune şi cu rele.

Am vorbit deschis depre nedreptăţile care mi s-au făcut, fără a umbla cu intrigi ticăloase, fără a încerca să stric imaginea celor care mi-au făcut rău. Fără exagerări inutile şi fără victimizări. Fără intenţia de a distruge relaţiile dintre prietenii mei şi cei care nu îmi mai sunt prieteni. Am expus doar faptele, pe care le-am putut dovedi întotdeauna.
Prietenii trebuie să fie sinceri, nu?
După ce am arătat cum s-au purtat unii cu mine, au fost prieteni care au ales să fie neutri (spun ei), de fapt, au ales să rămână alături de ambele părţi: şi cu mine şi cu cei care mi-au făcut rău. Eu refuz să accept asta. Ori alături de mine, ori alături de celălalt. Ştiu, nu am dreptul să condiţionez, dar am dreptul să aleg.

Eu nu pot concepe să fiu prietenă cu un om care i-a făcut rău unui prieten de-al meu. Nu pot fi prietenă cu un om care are un caracter îndoielnic, în care nu pot avea încredere. Aşa gândesc eu. Între cel bun şi cel rău (dovedit prin faptele lui, desigur), îl aleg mereu pe cel bun, chiar dacă cel rău nu mi-a făcut mie, personal, niciun rău (încă). Asta e doar o chestiune de timp… fiindcă mi s-a dovedit de multe ori că aceia care fac rău cuiva, vor face oricui. Cine nu are caracter îşi va arăta adevărata faţă de îndată ce un om anume nu-i mai este util în atingerea scopurilor proprii.

Eu îmi iubesc prietenii. Nu pot relaţiona fără iubire. Iar dacă iubesc un om, nu pot fi indiferentă la nedreptăţile care i se fac, nu pot ignora faptul că i se face rău şi nu îi mai pot privi cu ochi buni pe cei care nu s-au purtat corect cu el. Aşa sunt eu.
Şi atunci, mă întreb: de ce prietenii mei ar alege să rămână alături de oameni care mi-au făcut rău?
De ce, în ciuda dovezilor pe care le aduc, ei sunt indiferenţi la mitocănia cu care am fost tratată de către prietenii comuni și tolerează caracterle lor mizerabile? Răspunsul? Pentru că sunt indiferenţi la suferinţa mea, fiindcă nu îmi respectă drepturile şi nu mă preţuiesc. De iubire nici nu mai spun… nu îndrăznesc să o invoc în cazurile acestea…

Nu cred în oameni care fac compromisuri de dragul aparenţelor. Nu cred în oameni care nu au verticalitate şi care nu sunt asertivi. Nu cred în oameni care admit nedreptăţi şi caractere infecte. Nu cred în prietenia şi nici în iubirea celor nepăsători la nedreptăţile care mi se fac. Nu cred în prietenii care nu au la bază principii morale sănătoase, reciprocitate şi încredere. Iar fără încredere eu nu pot relaţiona.

Cred cu adevărat că oamenii care se adună se aseamănă. Acesta este motivul pentru care mă înstrăinez de cei care se adună cu oameni care mă duşmănesc, care m-au nedreptăţit, care au caractere urâte.
Am pretenţia de la prietenii mei să mă cunoască. Să ştie ce fel de om sunt, ce calităţi şi ce defecte am. Să nu se îndoiască atunci când le expun nişte fapte şi să nu mă acuze de intenţii mârşave şi de dorinţa de a le strica relaţii de prietenie. Mi se pare degradant să strici relaţiile oamenilor, dar asta nu înseamnă că voi face compromisuri şi că voi ascunde fapte care m-au nedreptăţit. Detest ipocrizia şi prefăcătoria. Oamenii pot alege de partea cui doresc să fie, în funcţie de valorile şi principiile lor.

Am ajuns să fiu detestată de cei cu care am încheiat relaţii de prietenie, iar ei, incapabili să se privească obiectiv, se victimizează şi aruncă vina asupra mea... Singura mea vină este că am ales să mă protejez de dezamăgiri și că nu mă irosesc și nu mă iluzionez cu prietenii închipuite.

Dacă eu am renunţat la anumiţi oameni, nu a fost pentru că sunt rea, rece şi renunţ uşor la prieteni, nici pentru că nu ştiu să tolerez, să iert şi să dau încă o şansă celor care mi-au greşit; nici pentru că mă cred perfectă (fiindcă nu sunt), ci pentru că nu pot relaţiona cu oameni cu care nu am în comun aceleaşi principii morale şi aceleaşi valori.

Acesta este răspunsul meu pentru toţi cei care se întreabă de ce m-am înstrăinat de ei…
Îmi pare rău, nu pot să cred în voi… Nu pot să cred în prietenia voastră închipuită, nici în sinceritatea voastră şi nici în intenţiile voastre bune, cât timp vă asociaţi cu oameni care mă duşmănesc, care mi-au făcut rău şi care au caractere îndoielnice…

Cine se adună se aseamănă. Indubitabil.

Azi voi vorbi despre cei de care m-am înstrăinat doar pentru că au ales să rămână prieteni cu oameni care mă duşmănesc şi care s-au purtat cu mine altfel decât am meritat.

Bineînţeles că niciun om nu este dator să îmi rămână alături. Nu am forţat alegerile nimănui, mi-am dorit ca oamenii să îmi rămână alături doar din convingeri proprii. Nu am încercat să-mi „cumpăr“ prieteni cu false valori, mi-am asumat tot ceea ce însemn, cu bune şi cu rele.

Am vorbit deschis depre nedreptăţile care mi s-au făcut, fără a umbla cu intrigi ticăloase, fără a încerca să stric imaginea celor care mi-au făcut rău. Fără exagerări inutile şi fără victimizări. Fără intenţia de a distruge relaţiile dintre prietenii mei şi cei care nu îmi mai sunt prieteni. Am expus doar faptele, pe care le-am putut dovedi întotdeauna.
Prietenii trebuie să fie sinceri, nu?
După ce am arătat cum s-au purtat unii cu mine, au fost prieteni care au ales să fie neutri (spun ei), de fapt, au ales să rămână alături de ambele părţi: şi cu mine şi cu cei care mi-au făcut rău. Eu refuz să accept asta. Ori alături de mine, ori alături de celălalt. Ştiu, nu am dreptul să condiţionez, dar am dreptul să aleg.

Eu nu pot concepe să fiu prietenă cu un om care i-a făcut rău unui prieten de-al meu. Nu pot fi prietenă cu un om care are un caracter îndoielnic, în care nu pot avea încredere. Aşa gândesc eu. Între cel bun şi cel rău (dovedit prin faptele lui, desigur), îl aleg mereu pe cel bun, chiar dacă cel rău nu mi-a făcut mie, personal, niciun rău (încă). Asta e doar o chestiune de timp… fiindcă mi s-a dovedit de multe ori că aceia care fac rău cuiva, vor face oricui. Cine nu are caracter îşi va arăta adevărata faţă de îndată ce un om anume nu-i mai este util în atingerea scopurilor proprii.

Eu îmi iubesc prietenii. Nu pot relaţiona fără iubire. Iar dacă iubesc un om, nu pot fi indiferentă la nedreptăţile care i se fac, nu pot ignora faptul că i se face rău şi nu îi mai pot privi cu ochi buni pe cei care nu s-au purtat corect cu el. Aşa sunt eu.

Şi atunci, mă întreb: de ce prietenii mei ar alege să rămână alături de oameni care mi-au făcut rău?

De ce, în ciuda dovezilor pe care le aduc, ei sunt indiferenţi la mitocănia cu care am fost tratată de către prietenii comuni și tolerează caracterle lor mizerabile? Răspunsul? Pentru că sunt indiferenţi la suferinţa mea, fiindcă nu îmi respectă drepturile şi nu mă preţuiesc. De iubire nici nu mai spun… nu îndrăznesc să o invoc în cazurile acestea…

Nu cred în oameni care fac compromisuri de dragul aparenţelor. Nu cred în oameni care nu au verticalitate şi care nu sunt asertivi. Nu cred în oameni care admit nedreptăţi şi caractere infecte. Nu cred în prietenia şi nici în iubirea celor nepăsători la nedreptăţile care mi se fac. Nu cred în prietenii care nu au la bază principii morale sănătoase, reciprocitate şi încredere. Iar fără încredere eu nu pot relaţiona.

Cred cu adevărat că oamenii care se adună se aseamănă. Acesta este motivul pentru care mă înstrăinez de cei care se adună cu oameni care mă duşmănesc, care m-au nedreptăţit, care au caractere urâte.

Am pretenţia de la prietenii mei să mă cunoască. Să ştie ce fel de om sunt, ce calităţi şi ce defecte am. Să nu se îndoiască atunci când le expun nişte fapte şi să nu mă acuze de intenţii mârşave şi de dorinţa de a le strica relaţii de prietenie. Mi se pare degradant să strici relaţiile oamenilor, dar asta nu înseamnă că voi face compromisuri şi că voi ascunde fapte care m-au nedreptăţit. Detest ipocrizia şi prefăcătoria. Oamenii pot alege de partea cui doresc să fie, în funcţie de valorile şi principiile lor.

Am ajuns să fiu detestată de cei cu care am încheiat relaţii de prietenie, iar ei, incapabili să se privească obiectiv, se victimizează şi aruncă vina asupra mea... Singura mea vină este că am ales să mă protejez de dezamăgiri și că nu mă irosesc și nu mă iluzionez cu prietenii închipuite.

Dacă eu am renunţat la anumiţi oameni, nu a fost pentru că sunt rea, rece şi renunţ uşor la prieteni, nici pentru că nu ştiu să tolerez, să iert şi să dau încă o şansă celor care mi-au greşit; nici pentru că mă cred perfectă (fiindcă nu sunt), ci pentru că nu pot relaţiona cu oameni cu care nu am în comun aceleaşi principii morale şi aceleaşi valori.