Am decis să scriu câteva rânduri după mulți ani, pentru toate dimineţile în care sufletul meu era gol, pentru vieţile noastre absente îngrămădite într-o valiză, pentru toate momentele trăite undeva între depărtari si obsesii, pentru răspunsurile găsite într-o oarecare iarnă, dar mai ales pentru timpul pierdut printre poveşti din copilărie, şi pentru ecoul fericii care m-a învăţat cum e să-ţi pierzi viaţa şi să trăieşti de una singură cu visele şi aripile puse deoparte.
Tot ce e pierdut, e pierdut definitiv când e vorba de timp. Şi atunci, ce importanţă mai are să-ţi aminteşti ceva ce n-o să mai ai niciodată?
Postări
